Ce uităm, în relația de cuplu.

Relațiile de cuplu – un spațiu de evoluție, de experimentare și de regăsire a tot ceea ce am fost și am uitat să fim.

De când ne cunoaștem, începem să recunoaștem, unul în celălalt, ceva familiar și ceva nou – ceea ce căutam de mult timp și, acuma, ne bucurăm că am găsit.

Fără să vrem, fără să realizăm, începem să proiectăm, unul pe celălat, pe cineva de care ne este dor sau pe cineva de care nu știm cum să ne apropiem.

Fără aceste proiecții, legătura nu ar fi suficient de puternică încât să creeze energie-resursă utilă pentru a vizita copilăria în care, uneori, se întâmplă să trăim ca și cum ar face parte din prezent.

Da, regresam în trecut, în copilărie, și conectăm la trăirile de atunci – trăiri pe care nu am putut să le gestiona la vremea respectiv.

Relația de cuplu, uneori, este spațiul care susține integrarea trăirilor și a persoanelor lăsate în afara conștientului și a prezentului.

Relația de cuplu îl servește pe adultul din noi, cel care caută bucurii, pasiune, explorare de sine și împărtășirea vieții. Însă, tot ea servește și părții din noi rămase în suferință, oferindu-i oportunitate de creștere.

Este și un cadru al prietenie sinceră, o resursă pentru împlinirea scopurilor comune – scopuri mărețe, dificil de realizat în singurătate.

Cu toate acestea, intr-o relația de cuplu matură, amândoi au libertate de a fi și de a acționa responsabil și asumat.

Când apare durerea, uităm că mare parte din această durere nu are legătură cu ceea ce s-a întâmplat în prezent, este o replică a unei dureri mai vechi, de altă dată, pe care am memorat-o.

Memoriile durerilor din trecut se suprapun peste experiențele trăite în prezent, pentru a putea fi înțelese și integrate – atât emoțional, cât și informațional.

Durerile integrate se transformă în cunoaștere, care devine o resursă disponibilă pentru noile experiențe și integrări.

Iubirea dintr-o relație de cuplu este carburantul și motivația care ne susțin să mergem mai departe, depășind provocările mentale, emoționale și fizice.


Descoperă mai multe la Popovici Oxana

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.