Uneori, când un suflet se dez-întrupează el rămâne atașat de corpul fizic, de locul în care a trăit, de oamenii dragi, de natura materială a vieții lumești. El nu va pleca spre cer unde, prin natura universului, sunt așteptate toate ființele spirituale fără trup dar în altă civilizație, necunoscută de noi.
Cănd murim pe pământ corpul este cel care moare, se întoarce către acea formă de existență pură, fără conturul dat prin întrupare.
Sufletul este în corp pănă la descompunerea acestuia în particule de apă și pământ doar structura solidă, osoasă, rămâne întreagă. Ea rămâne ca dovadă de existență a cunoașterii de generații umane, de evoluție continuă a omului în dimensiuni materiale.
Moartea trece corpul în neformă iar sufletul, părăsind forma umană, păstrează amintirea trairilor din timpul experiențelor manifestate prin emoții dintre stări fizice și nonfizice din multiple, nenumărate locuri și vieți.
Astfel emoțiile trăite pe pământ rămân atașate de suflet care nu renunță să trăiască toate emoțiile dorite însă neîmplinite când era în corp de om în viață.
Le trăiește prin alte suflete, deja întrupate în corp uman, pentru a trăi în continuare acele evenimente neîmplinite în experiență proprie pe pământ și care îl acaparează în călătoria către alta existență, într-o altă formă de a trăii.
Sufletul se agață de om care a deviat de la propria direcție de a trăii la care adaugă propriile dorințe cu înțelegere că neîmplinirea doritelor de către om va aduce suferință omului. Adică omul care traversează întruparea dezamăgit de experiențe trăite atrage suflete însetate de a continua să simtă emoții din trecutul lui astfel sufletul trăiește prin corpul omului iar omul nu știe a trai fără dorințele sale.
Omul, prin dorințele sufletului atașat, se îndreaptă spre destinul său, de mult depărtat chiar uitat, pănă când retrăiește senzația așteptată, inconștient, emoția uitată inițial.
Retrăind emoția uitată se conectează la viață și se desprinde de dorința inițială trăirii, de dorința sufletului atașat de el.
Omul are vibrație prin care se identifica la întâlnire cu alte dorințe de experiență a emoțiilor și trăirilor similare căutând pe acele compatibile. Reciproc contribuie la trăirea experienței propuse însă fiecare în propriul mod, cu așteptări proprii, știind ce urmează fiecare din acest moment, propriul destin.
Atașarea acestora de corpul omului este o formă de ghidare a sufletului întrupat la împlinire scopului, destinului propus însă uitat în timpul vieții de complexitatea trăirilor atrase spre el pe parcursul vieții în acest plan.
Descoperă mai multe la Popovici Oxana
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.